După o perioadă de stagnare de aprope cinci ani, din 2008 până în 2013, uzina IuMZ Iujnâi Mașinistroitelinâi Zavod, din cadrul complexului militar IUJMAȘ din orașul Dnepropetrovsk, a reluat producția de troleibuze destinate pieței ukrainiene.
În anul 2013 au fost asamblate primele două troleibuze IuMZ DNIPRO T103, ajunse la Mariupoli, apoi în 2014 au fost asamblate încă trei troleibuze ajunse la Krasnodon (2 unități) și Artiomovsk (1 unitate).
Anul 2015 este mai fructuos, fiind livrate 11 troleibuze la Dnepropetrovsk și 6 troleibuze la Zaporojie.
Aceste vehicule sunt realizate pe baza troleibuzului MAZ 103T.
Au podeaua parțial coborâtă.
Sunt echipate cu electromotor de tracțiune în curent continuu de tip DK-211BM, având 170 kW.
Dimensiuni de gabarit: lungime totală 12160 mm; lățime 2500 mm; înălțime inclusiv echipamente 3220 mm.
Ampatament 6140 mm; consolă față 2456 mm; consolă spate 3380 + 184 mm.