TRANSIRA

Transportul public din Romania si din lume. Unicul forum cu informatii corecte, oficiale!
It is currently Thu 02 Jul 2020 15:44

All times are UTC + 3 hours




Post new topic Reply to topic  [ 2 posts ] 
Author Message
 Post subject: Aparitii editoriale
PostPosted: Tue 14 Dec 2010 10:59 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 49639
Tractiunea feroviara pe Regionala Cai Ferate Iasi: 125 de ani (1869-1994)

Autor: Gabriel Margineanu, Serban Lacriteanu
Format: 21x30 cm
Nr. pagini: 338
Isbn: 973-720-302-1
Anul aparitiei: 2010
Pret (RON, include TVA): 43.6 lei
Comanda online aici: http://www.agir.ro/carti.php?id_carte=1 ... &cat=&ser=


Attachments:
AGIR-Iasi.jpg
AGIR-Iasi.jpg [ 21.08 KiB | Viewed 2288 times ]
Top
 Profile  
 
 Post subject: Re: Aparitii editoriale
PostPosted: Thu 28 Aug 2014 10:26 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 49639
Teiuş, gara amintirilor -­ o carte de Cristian Florin Bota, Valentin Ivănescu şi Marcel Oţoiu

Calea ferată tinde să devină doar amintire şi trecut în ţara noastră. Aici intervine rolul istoricului, cel care păstrează amintirile, imaginile, gândurile, informaţii şi date exacte depsre ceea ce a fost.

Volumul „Teiuş, gara amintirilor” este semnat de Cristian Florin Bota, Valentin Ivănescu şi Marcel Oţoiu, şi urmează a fi prezentat cu prilejul Zilelor Oraşului Teiuş, în ziua de 31 august 2014, ora 12.40, la Casa de Cultură din Teiuş.

Iată ce scrie ing. Ilie Popescu în preafaţa cărţii „Teiuş, gara amintirilor”: „Cristian Florin Bota strânge cu încăpăţânare trecutul în hârtii, în imagini, în date. Cristian Florin Bota a realizat monografii ale unor localităţi ca Vinţu de Jos, Teiuş, Stremţ, a colaborat la realizarea unor monografii pentru Geoagiu de Sus şi Zlatna precum şi la gen.Vasile Barbu ­ unul dintre conducătorii militari de la Alba Iulia din perioada Marii Uniri.

Noua lucrare „Teiuş, ­gara amintirilor” a domnului Cristian Florin Bota este nu numai o carte de amintiri feroviare, ci şi o odă închinată „eroilor de drum de fier”, acestei „a doua armate a ţării”, care a contribuit atât de mult, atât în timp de pace, cât şi în vremuri tulburi de război, la crearea României moderne. Poetul A. Brumă se înclina, în 1922, în faţa feroviarilor români, pe care publicul avea să­-i numească „ceferiştii ţării”, în următoarele versuri, în poezia sa „Închinare”:

„Spre voi’mi’nalţ gândirea în clipele aceste:
Făcându­mi semnul crucii… privind smerit spre cer!
Că şi de voi mărită această ţară este
Prin sârguinţă pusă în vremile funeste,
Voi, scumpi ostaşi ai ţării.. Eroi de drum de fer!

Din sângele ce curs-­a din pilda ce rămâne
Vor răsări de-­apururi îndemnuri ce nu pier;
Pe ceferiştii ţării, vlăstarele de mâne,
A voastre fapte demne, în lupte o să­-i mâne,
Eroi şi ei să fie !… Eroi de drum de fer!.

Lucrarea tratează, cronologic, atât evoluţia căilor ferate mondiale, cât şi a căilor ferate din România, prezentând aspecte inedite din istoria căilor ferate ardelene şi a citadelei feroviare „Teiuş-­Coşlariu”. Calea ferată ­ acest miracol atât de controversat la apariţia sa, în primele decenii ale secolului al XIX­-lea, este prezentată, de autor, sub aspecte inedite, în toată diversitatea ei uriaşă şi surprinzătoare, miraculoasă şi fascinantă. Lucrarea se adresează atât publicului larg, dar şi tuturor locuitorilor din Teiuş şi Coşlariu, care se vor regăsi, prin numeroasele evocări nostalgice.

După monografiile dedicate, de-­a lungul timpului, de alţi autori, atelierelor CFR din Paşcani, uzinelor din Reşiţa sau uzinelor din Arad, autorul Cristian Florin Bota ne prezintă acum monografia centrului feroviar „Teiuş-­Coşlariu”. Autorul susţine, pe parcursul întregii lucrări, rolul pe care trebuie să-­l aibă căile ferate române în transportul naţional şi internaţional.

Acum 45 de ani, inginerul francez Louis Armand (1905-­1971), membru al Academiei franceze şi preşedinte al S.N.C.F. afirmase că “Le chemin de fer remplacera le chemin de fer” (Calea ferată va înlocui calea ferată). Cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de la înfiinţarea U.I.C. (Uniunea Internaţională a Căilor Ferate), constituită la 1 decembrie 1922, la iniţiativa inginerului român Alexandru Perieţeanu, s­a lansat, în 1997, noul slogan „Construire le chemin de fer du 21-­ème siècle” (Să construim calea ferată a secolului XXI !), prin aceasta înţelegându­-se necesitatea dezvoltării, cu prioritate, a căii ferate clasice.

Este momentul ca şi guvernanţii români să înţeleagă, până nu va fi prea târziu, că trebuie să susţină dezvoltarea, cu prioritate, şi pe baza unui program permanent de perspectivă şi însuşit de toate partidele politice, a transportului feroviar. Astăzi, toţi specialiştii consideră căile ferate ca mijlocul de transport terestru cel mai important şi cel mai convertibil la automatizări. Căile ferate cunosc o nouă dezvoltare în Uniunea Europeană, atât prin extinderea tracţiunii electrice de mare viteză, cât mai ales prin introducerea masivă a electronicii în exploatarea feroviară. Doresc «drum bun» autorului Cristian Florin Bota în «lumea istoricilor feroviari» şi «cale liberă» noii lucrări spre inima cititorilor”.

http://www.ziarulapulum.ro/teius-gara-a ... iu-0025927


Attachments:
Teius.jpg
Teius.jpg [ 43.11 KiB | Viewed 1497 times ]
Top
 Profile  
 
Display posts from previous:  Sort by  
Post new topic Reply to topic  [ 2 posts ] 

All times are UTC + 3 hours


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests


You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Search for:
Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Group