TRANSIRA

Despre transportul public din Romania si din lume
It is currently Mon 10 Dec 2018 08:19

All times are UTC + 3 hours




Post new topic Reply to topic  [ 11 posts ] 
Author Message
PostPosted: Fri 13 Apr 2012 23:03 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
Consiliul Judetean vrea sa faca linie de troleibuz de la Petrila la Uricani

Gazeta Vaii Jiului, 3 noiembrie 2011.

http://gazetavaii.ro/pdf/2011-11-3.pdf


Attachments:
2011-11-3.pdf [4.81 MiB]
Downloaded 151 times
Top
 Profile  
 
 Post subject:
PostPosted: Fri 13 Apr 2012 23:07 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
Quote:
Ma gandesc la asociatia noastra a primariilor din Valea Jiului sa atragem un proiect ambitios privind transportul in comun in toate localitatile din Valea Jiului, de la Uricani la Petrila. Este un proiect ambitios cu troleibuze. Rezolvam problema poluarii, este ieftin, ecologic. Acest proiect ar rezolva una dintre problemele majore ale Vaii Jiului.


Gheorghe Ile, primar Vulcan.

Jurnalul Vaii Jiului.

http://www.jvj.ro/index.php?cnt=articol1298

Quote:
Am o initiativa pentru asociatia localitatilor din Valea Jiului de a face un Master Plan pentru transportul in comun intre Lonea si Uricani, cu troleibuze. Acest proiect il am de mult in minte si vreau sa-l punem in aplicare pentru ca ar ajuta foarte mult deplasarea navetistilor intre localitati.


http://www.jvj.ro/index.php?cnt=articol1718


Top
 Profile  
 
 Post subject:
PostPosted: Mon 04 Jun 2012 12:29 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
Se pare ca proiectul de introducere a troleibuzului in Valea Jiului, pe ruta Lonea - Petrila - Petrosani - Aninoasa - Vulcan - Paroseni - Lupeni - Barbateni - Uricani este agreat de multa lume, indiferent de culoarea politica.


Attachments:
afacerivj_364.pdf [5.21 MiB]
Downloaded 307 times
Top
 Profile  
 
 Post subject:
PostPosted: Fri 28 Sep 2012 08:31 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
Şi Petroşaniul e de acord cu / Proiectele „Green Line Valea Jiului”

Proiectele de hotărâre aflate la punctele 33 şi 34 de pe ordinea de zi (suplimentare) a şedinţei Consiliului local de miercuri au vizat aprobarea asocierii municipiului Petroşani cu Consiliul Judeţean Hunedoara şi localităţile Petrila (pe linia de Est), Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani (pe linia de Vest), în vederea realizării proiectelor „Linie verde de troleibuz între Petroşani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani” şi „Linie verde de troleibuz între Petroşani-Petrila” („Green Line Valea Jiului - Est” şi „Green Line Valea Jiului - Vest”).

Consilierii locali au votat în unanimitate aceste două proiecte.

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a ţinut să facă câteva mici precizări: „Este vorba de un acord de asociere cu Consiliul Judeţean Hunedoara pentru acest tip de transport public. După ce toate consiliile locale îşi vor da acordul, va urma să fie iniţiat un studiu de fezabilitate şi apoi proiectul, cei de la consiliul judeţean se vor ocupa de acestea. Dacă proiectul va fi declarat eligibil, atunci el va intra pe bugetul 2014-2020 al Uniunii Europene, de unde vor veni fondurile nerambursabile. Asta doream să ştiţi, acest proiect are bătaie mai lungă, după 2014, dar e binevenit”.

Reamintim că în şedinţa de miercuri, 26 septembrie şi consilierii locali de la Petrila au votat un proiect identic, pentru linia de est a Văii Jiului, astfel că, în cel mai scurt timp, cei de la consiliul judeţean se pot apuca de următorii paşi ai celor două proiecte.


http://www.zvj.ro/articole-14604-i+Petr ... rdquo.html


Top
 Profile  
 
 Post subject:
PostPosted: Tue 02 Oct 2012 20:26 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
Propunere HCL Lupeni.


Attachments:
pr_12092701.pdf [41.73 KiB]
Downloaded 134 times
pr_12092701a1.pdf [82.05 KiB]
Downloaded 190 times
Top
 Profile  
 
 Post subject:
PostPosted: Sun 07 Jul 2013 21:15 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
Troleibuzul dintre Petroşani şi Lupeni va opri în staţia de finanţare în anul 2014

inia de troleibuz între localităţile Văii Jiului se va realiza pentru început între Petroșani și Lupeni. Asta a susținut, în cadrul emisiunii Puterea Cuvântului, Tiberiu Balint, președintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Pentru a sprijini confortul locuitorilor Văii Jiului, reprezentanţii Consiliului Județean Hunedoara care intenţionează implementarea unui proiect în vedere transportul în comun, integrat, au prioritizat tronsonul liniei de troleibuz Petroşani – Lupeni. Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Tiberiu Balint, declară că în prima fază, se vor crea mijloace de transport pe curent între localitățile Petroșani și Lupeni și între Deva și Hunedoara. Proiectul care prevede circulația cu ajutorul troleibuzului între Deva și Hunedoara se ridica la o valoare de circa 100 de milioane de euro, reducându-se ulterior costurile la 40 de milioane de euro, pentru că altfel ar deveni irealizabil. În Valea Jiului, pentru început proiectul se concentrează pe bucata Petroşani – Lupeni.

“De ce spun Lupeni și nu spun Uricani? Pentru că vom avea o problemă tehnică. E o linie de tren de înaltă tensiune care trebuie traversată. Nu pot traversa două linii de tensiune… cea de la troleibuz și cea de la tren. Și atunci acolo va trebui o subtraversare pe sub linie, cu un pasaj deasupra. În funcție de prețul pe care îl are acest pasaj care s-ar putea să fie de multe milioane de euro. S-ar putea și să se dovedească nerentabil pentru numărul mic de călători între Lupeni și Uricani, să facem acel pasaj. Și atunci costurile ar crește enorm de mult, ceea ce ar duce și la creșterea tuturor biletelor”, a spus Tiberiu Balint, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara.

Extinderea până la Uricani se va face în etapa următoare. Bucata programată a se realiza între Petroșani și Petrila va rămâne în stand by, deoarece prețul de 1 leu pe călătorie nu poate fi mărit, iar proiectul rămâne astfel ca o a treia prioritate. Tiberiu Balint spune că proiectul (dosarul – n.r) va fi gata până la sfârșitul anului 2013. La începutul anului 2014 va fi depus pentru finanțare din fonduri europene nerambursabile, deoarece altfel nu se poate stabili un preț scăzut pe călătorie. Prin realizarea acestui proiect, oficialii Consiliului Județean doresc și atragerea turiștilor în Valea Jiului. Și anume, după ce domeniile schiabile din Straja – Pasul Vâlcan și Parâng se vor uni, călătorii să circule cu troleul cu cartelele de la telegondole.


http://gazetadedimineata.ro/comunitate/ ... -anul-2014


Top
 Profile  
 
 Post subject:
PostPosted: Wed 16 Oct 2013 16:28 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
LINIA DE TROLEIBUZ PRINDE CONTUR

Linia de troleibuz Petroșani – Lupeni prinde contur. Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Tiberiu Balint, susține că în această perioadă se realizează studiul de fezabilitate al acestui proiect.

În județul Hunedoara, autoritățile de la județ au în plan să realizeze trei linii de troleibuz, între Deva și Hunedoara, între Petroșani și Petrila, și între Petroșani și Lupeni.

Studiul de fezabilitate între Deva și Hunedoara este gata în proporție de 80%.

Construirea unei linii de troleibuz între Deva și Hunedoara costă circa 60 de milioane de euro, iar între Petroșani și Lupeni, s-ar ridica la valoarea de aproximativ 90 de milioane de euro.

Oficialul speră ca în luna ianuarie a anului 2014, să fie încheiate licitațiile pentru proiect, pentru a putea fi depusă cererea de finanțare.

După ce contractul de finanțare va fi semnat, linia de de troleibuz dintre Petroșani și Lupeni se va extinde până la Uricani.


http://www.kapitaltv.ro/index.php/artic ... nde-contur


Top
 Profile  
 
PostPosted: Mon 23 Dec 2013 09:00 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
Quote:
Consilierii judeţeni au aprobat achiziţionarea şi elaborarea documentaţiilor tehnico-economice la faza studiu de fezabilitate pentru complexul de agrement – Parc acvatic ”PETROAQUA” Petroşani; complexul de agrement – Parc acvatic ”AQUALUPE” Lupeni; modernizare DJ 687: Sântuhalm-Hunedoara-Călan, tronson km 0+000-10+090 şi tronson km 13+150-22+841; linie troleibuz Deva-Hunedoara; linie troleibuz Petroşani-Uricani; linie troleibuz Petroşani-Petrila şi baza sportivă din Băcia.

Cele trei linii de troleibuz sunt considerate proiecte strategice. „În cadrul Planului de Dezvoltare Regională 2014-2020, programul de protecţie a mediului, cu posibilităţi de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, au fost propuse ca idei de proiecte strategice construirea de linii de troleibuz între municipiile Hunedoara şi Deva, între municipiul Petroşani şi oraşul Petrila, respectiv între municipiul Petroşani şi oraşul Uricani. În acest scop este necesară elaborarea unor documentaţii tehnico-economice, la faza studiu de fezabilitate, pentru obiectivele de investiţii linie troleibuz Deva-Hunedoara; linie troleibuz Petroşani-Uricani şi linie troleibuz Petroşani-Petrila”, a mai arătat Mircea Moloţ.

http://zhd.ro/studii-de-fezabilitate-pe ... ea-jiului/


Top
 Profile  
 
PostPosted: Mon 04 Aug 2014 10:35 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
Studiu pentru linia de troleibuz Valea Jiului

Până în luna octombrie va fi realizat un studiu privind oportunitatea realizării primei linii de transport în comun între localităţile Văii Jiului cu troleibuze.

Primarii din localităţile Văii Jiului s-au întâlnit în şedinţă la Primăria Municipiului Petroşani pentru a stabili modalităţile de definitivare a acestui proiect lansat în urmă cu aproape doi ani. Obiectivul va fi realizat, în cadrul Planului de Dezvoltare Regională 2014-2020, prin programul de protecţie a mediului, cu posibilităţi de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Linia de transport între Petroşani – Petrila şi Petroşani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni şi Uricani ar urma să fie asigurată cu troleibuze care funcţionează cu energie verde. Întâlnirea dintre edili a fost una preliminară, dar în curând va începe realizarea proiectului tehnic. Consilierii locali din localităţile zonei şi-au dat acordul pentru acest proiect, iar de studiul de fezabilitate şi proiect se va ocupa Consiliul Judeţean Hunedoara. În prezent, transportul public de persoane dintre localităţile Văii Jiului se efectuează cu microbuze de către firme private, care au câştigat licitaţiile de transport organizate de CJ Hunedoara pentru traseele din estul şi vestul zonei.


http://www.mesagerulhunedorean.ro/studi ... lea-jiului


Top
 Profile  
 
PostPosted: Wed 22 Oct 2014 06:25 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
Transport „verde” / Valea Jiului va fi traversată de linii de troleibuz

Ieri, consilierii judeţeni au aprobat ultimele modificări necesare în proiectul de dezvoltare zonală „Linie verde de troleibuz între municipiul Petroşani şi oraşele/ municipiile Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani”, cu denumirea „Green Line Valea Jiului – Vest”.

Linia verde Petroşani - Uricani

După cum am mai scris în ziarul nostru, acest proiect ce doreşte introducerea unei linii de troleibuz care să străbată localităţile Văii Jiului încearcă să rezolve mai multe probleme ale zonei, cea mai importantă fiind preţul ridicat al transportului în acest moment.

Pentru a veni în sprijinul locuitorilor acestei zone, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a analizat posibilitatea accesării unor aplicaţii de finanţare din fonduri europene nerambursabile, pentru dezvoltarea unui sistem de transport ecologic şi eficient energetic, între municipiul Petroşani şi oraşele din partea de vest a Văii Jiului.

Proiectul „Green Line Valea Jiului – Vest” se va realiza prin asocierea între administraţia judeţeană şi cele din localităţile de pe traseul troleibuzelor.

Problema era că proiectul, pentru a fi eligibil, trebuia să mai introducă unele cerinţe obligatorii, iar acest lucru s-a făcut ieri, în CJ. Este vorba nu numai de elemente speciale de infrastructură, ci şi de stabilirea exactă a amplasamentului/ locaţiei necesare pentru construirea depoului de troleibuze (obiectiv prevăzut cu atelier de întreţinere + revizii, spălătorie şi canal de revizii, spaţii administrative etc.), teren în suprafaţă de cel puţin 5.000 de metri pătraţi ce se preconizează să fie pus la dispoziţia Proiectului de către municipiul Vulcan.

Şanse mari la fonduri europene

La nivelul judeţului, un proiect asemănător este cel referitor la legătura prin linii de troleibuz între Deva şi Hunedoara.

„Vă amintiţi, în urmă cu câteva luni am avut un proiect de asociere cu fiecare administraţie în parte, adică şi cu Deva şi cu Hunedoara, pentru linia de troleu verde Deva-Hunedoara, şi cu cele şase unităţi administrative din Valea Jiului – Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani. Acum am completat cu ceea ce ne lipsea, şi anume faptul că la oricare dintre cele două linii, în varianta în care obţinem suma de la Comunitatea Europeană, şi eu sunt convins că o vom obţine, trebuie să avem şi un depou. Asta a fost şi ideea de a rediscuta acest subiect. Am extins şi cu două depouri: unul în Hunedoara şi altul în Vulcan. Pe exerciţiul financiar 2014-2020 al Comunităţii Europene există o axă care se referă explicit la acest mijloc de transport. Normal că profităm de ea şi încercăm să facem proiecte viabile în aşa fel încât să fie declarate eligibile şi să putem să le construim. Mai ales că sunt uniri de administraţii puternice – Deva şi Hunedoara fac în jur de 200.000 de locuitori, iar localităţile din Valea Jiului peste 150.000”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara.


http://www.zvj.ro/articole-31990-Transp ... eibuz.html


Top
 Profile  
 
PostPosted: Wed 05 Nov 2014 07:39 
Offline
User avatar

Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49
Posts: 46710
Ieri, la Vulcan / S-a făcut cel mai important pas din proiectul care ne va urca în troleibuz

Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Hunedoara a adoptat Hotărârea nr.214/ 2014 prin care se modifică şi se completează acordul de asociere cu municipiile Petroşani, Vulcan, Lupeni şi cu oraşele Aninoasa şi Uricani. Localităţi care, prin consiliile locale, au fost de acord cu realizarea liniei de troleibuz dintre vestul şi estul Văii Jiului.

Despre proiectul acesta, denumit „Green Line Valea Jiului”, Linia Verde - Valea Jiului, cum ar veni pe româneşte, se vorbeşte tot mai insistent în ultima vreme. Deşi, cu ceva luni în urmă, când s-a pomenit prima dată despre el, mulţi l-au crezut un moft. Că nu-i chiar aşa m-am convins eu însumi, în ultima zi de joi a lunii trecute, când, la sfârşitul şedinţei de consiliu local vulcănean, primarul Gheorghe Ile a zis ceva pe tema asta. Şi, după cum urma să constat, nu doar c-a vorbit. Ieri, s-a făcut unul dintre primii paşi, cel mai important aş menţiona, care va duce la realizarea acestui proiect îndrăzneţ.

În dimineaţa zilei de marţi, la primăria municipiului Vulcan s-a înfiinţat proiectantul care execută studiul de fezabilitate pentru acest proiect. Omul nu a zăbovit prea mult în biroul lui Gheorghe Ile, aşa că, la scurt timp, cei doi decolau cu Dusterul primarului, ca să dea de ceea ce căuta omul cu proiectul. Gheorghe Ile ştia ce-i trebuia insului, aşa că l-a dus direct în Colonia de Jos. La fosta hală cu strunguri automate a decedatei pentru totdeauna Secţii de Stâlpi Hidraulici, odinioară fala industriei vulcănene (vezi foto).

Hala aceasta, intrată nu de multă vreme în proprietatea Primăriei Vulcan, se potriveşte mănuşă pentru amenajarea depoului de troleibuze. Obiectiv ce urmează să fie prevăzut cu ateliere de întreţinere şi de revizii, spălătorie, canal de revizii, spaţii administrative etc. Pentru o asemenea amenajare, proiectul are anevoie de o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, pe care niciuna dintre localităţile enumerate ceva mai sus nu a putut s-o pună la dispoziţie. Or, hala aceasta nu are cinci, ci zece mii de metri pătraţi!

Studiul de fezabilitate va fi gata la începutul anului viitor, după care se va trece la materializarea efectivă a proiectului. Transportul public între Uricani şi Petroşani va fi efectuat cu două tipuri de troleibuze moderne care vor avea între 40 şi 80 de locuri, timpul de aşteptare în staţii fiind între 15 şi 20 de minute. În localităţi, motoarele electrice ale acestor mijloace de transport vor fi puse în mişcare de la bateriile de acumulatoare, iar la ieşire din oraş alimentarea cu energie electrică va fi asigurată prin intermediul sistemului corespunzător de fire montate pe stâlpi. Noua modalitate de transport public ce va fi pusă la dispoziţia locuitorilor din Valea Jiului va beneficia şi de un modern sistem de plată a călătoriei.


http://www.zvj.ro/articole-32388-Ieri++ ... eibuz.html


Attachments:
Vulcan.jpg
Vulcan.jpg [ 15.69 KiB | Viewed 2906 times ]
Top
 Profile  
 
Display posts from previous:  Sort by  
Post new topic Reply to topic  [ 11 posts ] 

All times are UTC + 3 hours


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest


You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Group