Începând cu data de 1 noiembrie a.c., în transportul regulat urban din municipiul Ploieşti intervin o serie de modificări.
a) Traseul 2/2 barat: circulă numai între Gara de Vest – Gara de Sud. Abonamentul eliberat pentru traseul 2 va beneficia suplimentar şi de tronson comun aprobat cu traseele 30, 32 între staţiile Gara de Sud – Hipodrom, respectiv Bariera Bucureşti, în ambele sensuri de circulaţie.
b) Se modifică ruta traseului 444 Mimiu – Bariera Bucureşti, parcursul fiind stabilit pe strada Petrolului până la Astra. Prelungirile de curse la Comat, reprezintă traseul 444 barat. Abonamentul eliberat pe 444/444 barat are tronson comun cu traseele 30, 32 între Bariera Bucureşti – Hale/Galerii, în ambele sensuri, cu traseele 202, 44 între Gara de Sud – Hale/Galerii.
c) Traseul 1/21: va circula numai între zona comercială de Nord şi Hale Coreco. Abonamentul eliberat pentru traseul 1 beneficiază de tronson comun aprobat cu traseele 202, 44 între staţiile Galerii/Hale – Gara de Sud, în ambele sensuri de circulaţie, iar cu traseele 30, 32 între staţiile Galerii/Hale – Bariera Bucureşti. De asemenea, cu traseu 444/444 barat între staţiile Bariera Bucureşti – Astra/Comat, în ambele sensuri de deplasare.
d) Traseul 34/34 barat: se desfiinţează. Călătorii care în prezent folosesc acest traseu vor utiliza traseele 202, 22 între Centru şi Pod Înalt, iar pentru Real se poate merge cu traseul 22 barat Bariera Unirii – Hale – Pod Înalt – Selgros – Real. Abonamentul eliberat pentru traseul 22 are suplimentar şi tronson comun cu traseul 22 barat integral, în ambele sensuri de circulaţie.
e) Traseul 32: o parte din curse vor fi scurtate la Bariera Bucureşti, conform programelor de circulaţie aprobate. Aceste curse scurtate vor constitui traseul 32, iar cursele Protan – Hale vor forma traseul 32 barat. Abonamentul eliberat pentru traseul 32 este valabil şi în traseul 32 barat, în traseul 22/22 barat între staţiile Bariera Unirii – Hale, traseul 30 între Bariera Bucureşti – Hale/Galerii – ambele sensuri de circulaţie.
f) Traseele 35/35 barat: la sensul de deplasare spre Hale, staţia de debarcare/îmbarcare din Centru va fi Palatul Culturii (nu se mai ajunge până la Hale Coreco!). Posesorii de abonamente pe aceste două trasee, în baza tronsonului comun aprobat, pot folosi şi liniile regulate 202, 44, 30, 32 între Palatul Culturii şi Hale Coreco.
g) traseul 7: la sensul de deplasare spre Dorobanţul, din strada Tache Ionescu se execută viraj dreapta în Piaţa Victoriei, apoi se intră pe străzile Gh. Lazăr, Dr. Bagdazar şi din staţia Muzeul Petrolului se reia ruta actuală. Celălalt sens de deplasare nu se modifică. Abonamentul eliberat pe traseul 7 este valabil şi în traseele 22/22 barat între staţiile T. Ionescu – Hale Catedrală – sens unic, traseul 101 între Hale tramvai şi Muzeul Istorie – ambele sensuri, respectiv traseele 35, 35 barat între staţiile T. Ionescu şi Palatul Culturii – sens unic. Programele de circulaţie valabile începând cu data de 01.11.2010 vor fi afişate la capetele de linie, în staţiile principale şi pe site-ul
www.ratph.ro.
Sursa :
www.prahovabusiness.ro