La EXPOZIŢIA REALIZĂRILOR ECONOMIEI NAŢIONALE EREN 1984, ce a avut loc în august-septembrie 1984, ELECTROPUTERE CRAIOVA a prezentat un prototip de locomotivă electrică pentru manevră grea în triaje, în formula Co-Co, denumită LEMG 060, având seria 45-0001-3. Avea o singură cabină de comandă, amplasată central, pentru ambele sensuri de mers şi un singur pantograf asimetric. Era echipată cu 6 electromotoare de tracţiune, produse de ELECTROPUTERE, 6x200 kW=1200kW, putere de durată. Forţa maximă de tracţiune 390 kN. Masa totală 126 tone. Viteză maximă 80 km/h. Din păcate, a rămas la stadiul de prototip.
Fotografiile sunt realizate de subsemnatul la EREN 84, în anul 1984.