La ora actuala CTP (RATUC) procedeaza ilegal, cel putin cu traseul la Baciu. Iar celalalt, cu Polus-ul, trebuia si el aprobat de CJ! Cum si traseele ce leaga diferite cartiere ale Clujului cu Polus-ul trebuiau aprobate de Consiliul local!
Nebunie! RATUC nu s-a retras de pe Baciu şi Floreşti, pe traseele câştigate la licitaţie de Fany!Nici nu am intrat bine în 2014 şi, la Cluj, nebunia a început. Compania de Transport Public Cluj SA, fosta RATUC asigură mai departe transportul de persoane pe rutele Cluj Napoca (staţia Bucium/capăt Mănăştur)-Polus (care e pe raza teritorială a comunei Floreşti) şi pe ruta Cluj Napoca-Baciu. Cele două trasee se află în Zona Metropolitană Cluj, dar, ele au fost licitate la finele lunii decembrie în cadrul Licitaţiei Naţionale privind atribuirea de trasee intrajudeţene, licitaţie care a avut câteva zeci de mii de trase, din care aproximativ 140 pe raza judeţului Cluj. RATUC, care la momentul respectiv nu se transformase în societate pe acţiuni, nu a participat la licitaţie deşi avea toate atributele necesare. În aceste condiţii RATUC a pierdut la momentul respectiv şi ultimele trasee din Zona Metropolitană (ZMC).
În urma licitaţiei cele două trase au fost câştigate de transportatorul Fany, dar, deocamdată, incredibil, atât Fany cât şi Ratuc operează pe cele două trase de Floreşti/Polus, respectiv Baciu. Reprezentanţii Fany afirmă că RATUC operează ilegal întrucât nu a câştigat la licitaţie acel trasee, iar directorul CTP SA, Liviu Neag, afirma acum două săptămâni că nu are nevoie de licitaţie pentru că traseele se află în Zona Metropolitană şi se atribuie direct. Atâta tot că Tribunalul Cluj a suspendat în luna noiembrie o decizie a Consiliului Judeţan prin care aceste trasee (şi altele din ZMC) au fost excluse de la licitaţie, practic Justiţia repunând traseele în licitaţie. Trasee care au fost dorite doar de Fany, singurul ofertant pentru ele.
În aceste condiţii, la început de an, deja se nasc o serie de întrebări:
Cum este posibil ca pe un traseu de transport persoane o firmă, Fany, să presteze pentru că a câştigat traseul la o licitaţie naţională, iar o alta, CTP să presteze pentru că traseele fac parte din ZMC?
Este Clujul mai presus de Lege şi de o licitaţie naţională?
Dacă CTP şi Fany operează în paralel de ce a mai fost nevoie de o decizie a Consiliului Judeţan privind scoaterea de la licitaţie a traseelor, apoi de un proces şi de o licitaţie?
Dacă Fany va sesiza organele abilitate, lucru absolut cert, şi acestea vor decide că CTP operează în afara Legii, amenzile vor fi plătite de cine? De clujeni, de acţionariatul CTP sau...?
Telenovela Zona Metropolitană – “RATUC SA” – uite trasee, nu e licitaţie-Licitaţia pentru atribuirea traseelor de transport public judeţean este o licitaţie naţională. Ea nu e organizată de primării sau de consilii judeţene. Este o licitaţie naţională (SC X SRL din Galaţi poate licita un traseu din Bihor) electronică, pe bază de punctaj.
-Licitaţia trebuia să aibă loc la începutul acestui an dar a fost amânată din cauza unui proces la Curtea de Apel Piteşti. Aşa că s-a decis prelungirea licenţelor de transport pe actualele trasee până la 31.12.2013
-Consiliul Judeţean Cluj a stabilit la finele lui 2012 prin HCJ 328/2012 traseele ce urmează a fi scoase la licitaţie. Apoi, prin HCJ 328/2013 modifică decizia anterioară şi elimină de la licitaţie traseele din ZMC. Între timp se conturează Asociaţia de Transport Metropolitan iar RATUC se pregăteşte să devină SA, lucru absolut necesar pentru a putea prelua traseele din ZMC. Numai că toate traseele din ZMC fuseseră deja aprobate de Consiliul Judeţean, care apoi a dat HCJ 328/2013, cel modificator, în mare grabă!
-Cinci operatori de transport contestă HCJ 328/2013 în instanţă
-Tribunalul Cluj decide să SUSPENDE HCJ 328/2013 până la judecata pe fond şi o sentinţă definitivă
-Consiliul Judeţean, din nou în grabă, repune traseele din ZMC la licitaţie
-RATUC nu participă la licitaţie, traseele din ZMC sunt câştigate de varii operatori
-RATUC poate efectua transportul pe Feleacu, Vâlcele și Gheorgheni, întrucât acestea, neinteresante, au fost retrase de la licitaţie printr-o altă decizie a CJ care nu a fost atacată de transportatori.
-Dacă transportatorii obţin o sentinţă favorabilă în proces (lucru probabil având în vedere uşurinţa cu care HCJ 328/2013 a fost suspendată) lucrurile sunt clare. Dacă însă Consiliul Judeţean Cluj obţine câştig de cauză, din nou, situaţia e hilară. Pe de-o parte avem o sentinţă ce trebuie pusă în aplicare, pe de altă parte avem o licitaţie just adjudecată şi o licenţă valabilă şi just obţinută. O situaţie care va face deliciul avocaţilor, nefiind excluse chiar imputarea de daune.
http://www.cotidiantr.ro/nebunie-ratuc- ... sb9xvRdWnY