Timp de mai bine de 5 ore trenurile nu au circulat între Petroșani și Gorj. O alunecare de teren a rupt instalația electrică de le Defileu, trenurile fiind remorcate de un DieselPloile torențiale de luni au izolat Valea Jiului de sudul țării, trenurile neputând circula timp de mai bine de cinci ore din cauza unei avarii ce a afectat linia electrică ce alimentează locomotivele. Cele mai mari probleme au fost între Strâmbuța și Pietrele Albe.Două trenuri au stat, marți, mai multe ore în gara Strâmbuța de pe Defileul Jiului. Potrivit surselor GDD, din jurul orei 14:30 și până la 19:15, trenurile 2026 Cluj-Tîrgu Jiu- București și 2084 Petroșani-Craiova au stat în gara Strâmbuța.
”Au fost probleme nu numai în alimentarea cu energie electrică, ci și la teramsanet, din cauza unei alunecări de teren”, au declarat, marți, sursele GDD din cadrul CFR.
Pe seară, de la Petroșani a plecat, spre Strâmbuța, o locomotivă Diesel care a tractat cele două garnituri de tren pe relația Strâmbuța-Pietrele Albe.
Trenul 2026 Cluj-Târgu Jiu- București trebuia să plece din Petroșani la 13:25, iar trenul Petroșani-Craiova trebuia să părăsească Valea Jiului la 14:30. Cele două garnituri au plecat însă din Strâmbuța doar la ora 19:15.
Dieselul mobilizat pe Defileu a rămas pentru a tracta trenurile ce ies și cele care intră în Valea Jiului pe relația Strâmbuța-Pietrele Albe.
Reprezentanții CFR nu știau, la ora 21:00 când urmau să fie remediate problemele apărute în traficul feroviar ce se desfășpară pe Defileul Jiului.
CFR Călători informea, marți, că este posibil să apară modificări sau perturbări în circulaţia trenurilor, din cauza avertizării cod galben de ploi pentru judeţele Alba, Argeş, Cluj, Dâmboviţa, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi a celei cod roşu de inundaţii pentru judeţele Gorj şi Vâlcea.
Pasagerilor le era recomandat ca, înainte de călătorie, să contacteze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească.
http://gazetadedimineata.ro/breaking-ne ... targu-jiu/