http://www.ziarul21.ro/new/index.php?op ... &Itemid=72Ceva extrem de interesant, cititi tot articolul.
Quote:
Intâlnirea pe care o programase primarul Tudor Ştefănie cu cetăţenii din zona centru nu promitea ceva deosebit faţă de cum au fost celelalte întâlniri de acelaşi gen. Întâmplarea a făcut, însă, ca la întâlnire să participe şi câţiva dintre cei care practică transport în regim maxi-taxi pe raza municipiului Turda.
Pentru că, probabil, altfel s-ar pierde inclusiv din nuanţă, vom reda mai jos o parte din discuţia pe care a purtat-o primarul cu transportatorii, discuţie în care, din când în când au mai intervenit Mircea Irimie şi Virginia Petean.
Tudor Ştefănie: Haideţi s-o discutăm şi pe aia reală!
Transportatori: Dar ALIS-ul are putere, dom’ primar?
T.Ş.: ALIS a câştigat licitaţia la Consiliul Judeţean când era domnul Nicoară preşedinte, dacă chiar este interesant. Deci n-a câştigat licitaţia la Turda.
T.: Dar de ce ALIS are voie să oprească în staţii şi noi nu?
T.Ş.: Pentru că beneficiarul de bilet plăteşte biletul de Câmpia Turzii, dacă doreşte să meargă între două staţii la preţ de Câmpia este opţiunea lui.
T.: ALIS a câţtigat licitaţia între două oraşe.
T.Ş.: Da, şi va circula cu bilete de transport la valoarea de Câmpia.
T.: Deci el e ALIS, dar biletele îs pe Tours Claus.
T.Ş.: Ei n-au contract cu comunitatea locală. Mergeţi la Consiliul judeţean şi vedeţi cum s-a ţinut licitaţia.
T.: Ştim cum s-a ţinut că noi am vrut să participăm şi ne-a tăiat craca din start.
T.Ş.: Păi eu eram la conducerea Consiliului judeţean atunci?
T.: De la Turda s-a tăiat craca, vă spun eu. Pentru că ni am propus să aducem 15 autobuze...
T.Ş.: Vă referiţi la ceea ce face ALIS, că ei fac transport interurban?
T.: Am propus să aducem autobuze cu climă, cu toate condiţiile şi nu s-a putut. De ce? Pentru că a licitat ALIS cu maşini competente şi normal că RATL n-a avut cum să câştige.
T.Ş.: Domnule, ALIS a licitat la Cluj, caietul de sarcini s-a făcut la CJ Cluj. Nu avem nicio legătură cu licitaţia. Dumneavoastră trebuia să fiţi un singur agent economic cu care puteam să discutăm.
T.: Am fost 7 şi nu intram în afacerea asta dacă nu eram unul singur.
T.Ş.: Cu 7 microbuze nu se face transport în comun.
T.: Dup-aia aţi trimis comunitarii să ne amendeze pentru staţii. Şi apoi a urmat Legea 92 din care primele puncte nu le respectaţi.
T.Ş.: Haideţi să ne înţelegem...
T.: Domnu Bob este aici? Acum 4 zile aţi intrat în faţă la o maşină, era să vă lovească, poliţia era la 10 metri. Astăzi, în faţa mea aţi întors pe linie continuă, poliţia dumneavoastră nu v-o oprit, dar pe noi ne vede în fiecare zi. Ba pentru acţipilde, ba pentru rugină pe maşină a dat amendă...
T.Ş.: Haideţi, că transferaţi discuţia în altă parte. Eu am venit cu alte probleme. Dacă doriţi, discutăm şi acest lucru. Dumneavoastră să spuneţi aici, că sânt şi ceilalţi cetăţeni, dacă astăzi circulaţi în legalitate sau nu.
T.: Din partea dumneavoastră, nu.
T.Ş.: Nu, domnule, circulaţi în legalitate sau nu?
T.: Dacă nu eram legali, domnu’ primar, eram legaţi demult!
T.Ş.: Hai, domnule, cine să vă lege? Nu ai niciun document să faci transport în comun în Turda. Dacă dumneavoastră consideraţi că acuma lucraţi în legalitate, cu mine nu puteţi fi partener. Măcar recunoaşteţi că lucraţi ilegal, că faceţi încasări ilegale, că lucraţi fără bilete de transport, pentru că biletele trebuie vizate de Administraţia financiară şi de noi. Dumneata trebuie să faci transport ocazional, pentru că pe asta ai licenţa.
T.: Domnule, noi vrem să fim în legalitate.
T.Ş.: Domnule, eu nu te pot introduce în legalitate, decât în perimetrul legii.
T.: Noi vrem să facem ceva benefic pentru Turda.
T.Ş.: Niciodată n-aţi vrut să faceţi ceva benefic pentru Turda, ci pentru dumneavoastră şi aţi sfidat legea întotdeauna.
T.: Dumneavoastră mi-aţi spus că atâta cât sunteţi primar nu câştigăm.
T.Ş.: Nu-i adevărat, domnule. Aţi venit la mine în audienţă. Şi ştiţi ce mi-aţi spus? „Domnule, vă susţinem în alegeri dacă ne rezolvi problema” şi atunci v-am spus că cu mine nu faceţi parteneriat de genul ăsta.
T.: Dar la taxiuri de ce se poate. Îs 400 de taxiuri, sau câte?
T.Ş.: Sânt 216 autorizate.
Mircea Irimie: Daţi-mi voie să intervin. Acuma fiecare îţi vede dreptatea lui. Cei de la taximetre respectă toată legea. Să ştiţi că nu oricine vrea să facă mâine transport, poate, pentru că au bani, mâine îşi cumpără 10 dube şi „eu fac transport local”. Eu am fabrică de pâine. Nu oricine poate să facă mâine pâine, pentru că sunt reguli care trebuie respectate. Şi acest transport pe care îl prestaţi într-o oarecare formă trebuie văzut cum e cu el. Eu îi dau dreptate domnului primar şi RATL-ului pentru că am 270 de muncitori care dimineaţa la 5.00 cu RATL-ul merg şi seara la 10.00 RATL-ul îi duce înapoi acasă. Nu cu dumneavoastră. Pentru că dacă ar veni la lucru la 9.00 şi la 11.00 ar merge acasă, ca să nu vă piardă, eu aş da faliment. Eu personal le fac abonament pe RATL de 80 de milioane şi respectă programul. Personal, ca privat, încurajez orice afacere privată în litera legii.
T.: Pot să vă pun o întrebare? Pe dumneavoastră dacă nu vă lăsa să vă dezvoltaţi puteaţi face ceva?
M.I.: Niciodată nu m-a lăsat. În momentul în care am fost cel mai „în bani”, ca firmă, mi-au apărut standarde europene şi am intrat în rate pe 10 ani de zile. Pe milioane de euro. Şi am respectat legislaţia. Atâta am fost de verificat! Aveam probleme acasă, soţia mea plângea, credea că cineva are treabă cu noi. Când am îndeplinit toate standardele şi toate actele erau în regulă n-am mai avut probleme de niciun fel.
T.Ş.: Nu pot să încurajez lucruri care sânt ilegale.
T.: şi dacă mâine aducem 10 autobuze ne daţi autorizaţie?
T.Ş.: Pe ce? O să organizăm concesiune şi licitaţie. Dar asta în momentul în care cred că un agent economic poate să servească serviciul public.
T.: Nu se vrea, dom’ primar.
T.Ş.: Ce să se vrea, dom’le? Circuli de ani de zile ilegal.
T.: De ce sânt ilegal?
T.Ş.: Circuli pe rutele RATL-ului, încasezi ilegal. Nu te pot încuraja.
T.: Un primar adevărat şi corect aşa cum ziceţi că sânteţi, să ne întrebe „Câţi sânteţi?” „Atâţia..”, „Luaţi autobuze noi şi la ora cutare, la data cutare ieşiţi pe traseu.”
T.Ş.: Domnule dragă, traseele nu sânt ale primarului.
Cetăţean: Nici cei de la RATL nu se ţine de transport, dar n-am văzut toată vara o firmă particulară care să facă transportul între centru şi Băile Sărate.
T.Ş.: Nici între centru şi Armata Roşie (22 Decembrie – n.r.) n-o să-i vedeţi.
T.: Păi pune poliţia pe noi şi ne amendează.
T.Ş.: Bun, hai că acuma discutăm de buget. Discutăm într-o zi şi de treaba asta. Ne vom întâlni zilele următoare şi discutăm punctual acest lucru.
T.: Dar noi vrem şi în colaborare cu RATL-ul, să ne luăm autobuze noi.
T.Ş.: Domnule, dumneata încerci, deocamdată, binele dumitale personal. Eu trebuie să văd binele întregii localităţi.
T.: Dar noi pe cine transportăm, nu populaţia din Turda?
T.Ş.: Singurul care e responsabil de serviciile publice (salubrizare, transport în comun, apă, canalizare) este primarul şi Consiliul local. În momentul când se consideră că este o variantă mai bună, se poate discuta. Dar cum poţi să aiu încredere în cineva care de doi ani de zile, pur şi simplu, zilnic încalcă legea. Cum pot să am încredere în aşa ceva?
T.: Şi eu am maşină, dar ce să fac cu ea, s-o ţin acasă?
Virginia Petean: Dacă-mi permiteţi puţin... Dumneavoastră nu puteaţi să efectuaţi astfel de activitate fără să intraţi în cadru legal. Şi dumneavoastră exact asta aţi făcut: aţi început să faceţi activitatea fără să vă creaţi cadrul legal şi să vă autorizaţi. Din momentul acela aţi intrat într-un conflict cu prevederile legii. Dumneavoastră aţi continuat să dezvoltaţi activitatea, nu să o încetaţi şi să veniţi...
T.: Cum să încetăm, doamnă?
V.P.: Niciun om nu poate să facă o activitate fără să respecte condiţiile legii.
M.I.: Eu am avut o afacere profitabilă. Când mi-au spus că nu corespund am depus autorizaţiile. Am rămas cu utilajele noi aduse din Italia pentru că îmi mai trebuiau mulţi bani pentru a putea ajunge la capăt.
T.Ş.: Când cumperi o maşină nouă te încadrezi în prevederile legii, nu intri cu ea pe piaţă „că aşa vreau eu şi aşa e puterea mea”. Şi aţi fost încurajaţi de diverşi oameni politici în perioada asta. Nu v-aţi găsit soluţia la ei. Vreţi acuma să găsiţi altă soluţie, putem să discutăm, când doriţi dumneavoastră, organizat.
T.: Şi amenzile?
T.Ş.: Vreţi să nu vă amendeze dacă nu găsiţi soluţia legală? Găsiţi soluţia legală!
T.: E singurul oraş din ţară unde nu există transport privat.
T.Ş.: De transport local? Nu cred. Nici Clujul nu are transport privat, domnule.
T.: În Cluj nu-i cazul.
T.Ş.: De ce nu circulaţi, de exemplu, ilegal în Cluj, domnule? De ce nimeni în Cluj nu circulă ilegal?
T.: Dacă noi n-am fi aici, tot cu autobuzele alea s-ar circula încă 20 de ani.
T.Ş.: Să ştiţi că de când aţi apărut dumneavoastră aşa de mulţi nouă ne.au scăzut încasările cu 30-40%.
T.: Ştiţi de ce? În primul rând şi condiţiile inconfortabile care sânt într-un autobuz de-ăla...
T.Ş.: Hai, că aveţi şi dumneavoastră nişte prieteni de-i împingeţi de la spate.
T.: Da, dar la RATL majoritatea îs aşa.
T.Ş.: Aveţi câteva microbuze de trebuie să bată vântul din pupa ca să meargă din staţie în staţie.
T.: Dar dacă nu ne lăsaţi să ne dezvoltăm.
T.Ş.: Haideţi că discutăm într-o zi, vă invit eu la o discuţie şi stăm de vorbă.
T.: Să găsim o soluţie, domnu’ primar, că aşa nu se mai poate.
T.Ş.: Soluţia o putem găsi tot în perimetrul legii. Venim şi unii şi alţii cu legea pe masă şi discutăm.
T.: Bine, atuncea aşteptăm. Când?
T.Ş.: Vă invit eu. Ascultaţi-mă puţin! Vă invit eu în maxim 10 zile la o discuţie.
T.: Păi până atunci nu ne mai amendaţi.
(toată lumea râde)
T.Ş.: (râzând) Păi cum, domnule, legea n-o respecţi, tonajul nu-l respecţi, călătorii îi iei din staţie, că aşa vă băgaţi în faţă la ăilalţi că se sperie şoferii.
T.: Da’ ăla când vine şi ne rupe maşina?
T.Ş.: Las’ că nu v-o rupt...
T.: Dacă şoferii de la RATL ar merge la Londra la şcoala de autobuze ar cădea jumate, la stilul de mers al lor.
T.Ş.: N-am zis că RATL-u-i perfect...
T.: Nici noi nu sântem perfecţi..
T.Ş.: Am spus că RATL, deocamdată, face transport public de persoane, 24 din 24 de ore, cât este nevoie, la program, în toate liniile din municipiul Turda. Dumneavoastră aţi ales o singură linie: centru – micro III. N-o să vă vadă nimeni la Băile Sărate numai dacă mergeţi la ştrand. De exemplu niciunul nu mergeţi la staţiune să aduceţi oamenii de acolo.
T.: Dar ne-aţi propus?
T.Ş.: Dacă v-am legalizat pe-o rută, aţi folosit rutele celelalte. Dar hai să nu mai continuam. Vă promit că ne întâlnim în maxim 10 zile.
Evident şi după asta discuţia a mai continuat preţ de vreo cinci minute. La momentul de faţă, cele două „tabere” rămân în antiteză atâta timp cât primarul susţine că activitatea pe care o desfăşoară transportatorii nu se încadrează în limitele legii, iar transportatorii consideră că ceea ce fac ei e legal. Rămâne ca întâlnirea promisă de primar să aibă loc şi vă vom ţine la curent cu rezultatul discuţiilor.