Asociaţia TRANSIRA Nr. 76 din 8 iulie 2008
Către, Regia Autonomă de Transport Public Iaşi -domnului director tehnic, ing. Cristian Stoica
Referitor la adresa Dvs. fără număr de înregistrare, transmisă unei persoane fizice numită Sîntea, prin fax, în data de 8 iulie 2008, vă facem cunoscute următoarele: Toate comunicatele de presă şi corespondenţa purtată cu instituţiile Statului au fost realizate de către o entitate juridică, în numele căreia semnează, conform legii, persoana cu atribuţii în acest sens.
Legislaţia în vigoare obligă autorităţile publice centrale şi locale să consulte organizaţiile non–guvernamentale cu privire la luarea tuturor deciziilor şi la elaborarea strategiilor pe termen mediu şi lung în care sînt angrenate comunităţi.
Există studii publicate pe pagina noastră de internet referitoare la sistemul de transport cu troleibuzul, existînd date concrete şi comparaţii în ceea ce priveşte sistemul de transport cu autobuzul sau tramvaiul. Aceste studii m-au îndreptăţit să transmit publicului caracterizarea troleibuzului în lumina a trei parametri: “economie, ecologie, ergonomie”.
Am cerut municipalităţii să ia în considerare achiziţionarea unor troleibuze noi, cu sistem auxiliar de propulsie (pentru evitarea producerii unor avarii) şi modernizarea pieselor speciale ale reţelei de troleibuz, tocmai pentru a nu compromite ideea de troleibuz. Prin adresa cu nr. 47 din 19 martie 2007 am solicitat primarului municipiului Iaşi să dispună realizarea unei analize amănunţite a activităţii RATP (RATEC şi Autobuzul) –costuri/subvenţii/pierderi, date comparative ale cheltuielilor cu combustibilul (energie electrică, motorină), mentenanţă şi oricare alţi parametri relevanţi- pe o perioadă medie de timp (anii 2004-2006), pentru a putea alege variantele corecte de funcţionare a transportului în comun din municipiul Iaşi. Nu am primit nici un răspuns.
Presa locală a citat declaraţiile Conducerii RATP Iaşi referitoare la posibila reintroducere a troleibuzului, începînd cu anul 2009. Vă rugăm să ne transmiteţi rutele pe care le aveţi în vedere să fie deservite de către troleibuze, precum şi numărul de troleibuze pe care doriti să-l achiziţionaţi.
Nu sîntem de acord cu cele scrise de Dvs.:” sistemul de suspensie a firului de contact pentru troleibuze utilizat în municipiul Iaşi este total depăşit şi nu este adecvat pentru viteze de circulaţie corespunzătoare necesităţilor actuale fără producerea de incidente” şi vă rugăm să ne transmiteţi date care vă susţin afirmaţia. În alte localităţi există sisteme de suspensie a firului de contact identice cu cele folosite în municipiul Iaşi, chiar cu vechime mai mare şi asigură viteze de deplasare corespunzătoare a vehiculelor acţionate electric (viteza legală, de 50 km /h. Pentru creşterea vitezei comerciale este necesară implicarea municipalităţii).
Pentru dezafectarea reţelei de troleibuz este nevoie de Hotărîre a consiliului local, însoţită de o fundamentare completă. Am transmis Instituţiei Prefectului –Judeţul Iaşi solicitarea de a verifica procedura de dezafectare a reţelei de troleibuz de pe traseul 44, prin adresa cu nr. 74 din 7 iulie 2008.
De asemenea, am solicitat Instituţiei Prefectului –Judeţul Iaşi să verifice respectarea legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte activitatea de transport public desfăşurată la nivelul municipiului Iaşi. Raspunsurile instituţiei sus–amintite vă vor fi puse la dispoziţie.
Nu dorim să ne angrenăm intr-o polemică inutilă, tocmai datorită respectului pe care îl purtăm specialiştilor RATP Iaşi. Toate nemulţumirile noastre au fost transmise factorilor locali de decizie. De aceea, am adresat un îndemn public, să fie lăsaţi specialiştii să lucreze şi deciziile legislativului local să fie luate în baza unor studii.
ing. Silviu Sîntea Preşedintele Asociaţiei TRANSIRA
Materialul l-am transmis prin fax, cu confirmare de primire, azi 08.07.2008, ora 14:09.
|